duminică, 21 iunie 2015

Silence







La un moment dat trebuie să te opreşti. Nu poţi fugi la nesfârşit. E prea târziu să schimbi drumul pe care eşti, asta, în cazul în care mai există vreunul. Ştii şi îţi e frică că în secunda în care te-ai oprit se face linişte. Că dau năvală întrebările şi, mai grav, răspunsurile. Că întrebările dor şi răspunsurile ard fără să le poţi stinge înainte să se facă scrum. Toată viaţa ai fost o pasăre Phoenix. Sau un Sisif. Nu ţi-e clar nici ţie. Ştii doar că nu mai vrei. Că vrei să rămâi doar tu, să treci ca o adiere de parfum, sa te risipească vântul, să te ducă departe, să rămâi pe buze precum vata pe băţ mâncată vara în parc, precum mirosul frigului din prima dimineaţă de iarnă, precum o dorință de la prima stea căzătoare văzută împreună, precum o himeră.

Au trecut sute de dimineţi şi sute de nopţi cu mii de stele numărate în ele. Au trecut toate anotimpurile şi toate zilele ce ar mai fi putut schimba ceva. S-au închis toate uşile. S-a deschis uneori câte o fereastră ce însă nu a dus nicăieri, soarele a intrat prin ea dar n-a ştiut, sau n-a vrut, să rămână.
O vreme ai făcut totul ca la carte. Apoi ai încălcat toate legile. Ca să uiţi ai mers pe toate potecile ce duc spre uitare. Ai scris si rescris reguli. Te-ai ghidat după ele cu sfinţenie. Nu ai vorbit nimic-nimic cu tine luni întregi. Apoi ai fugit de toţi şi ai rămas doar tu. Ai fost cu un montagne russe în tot timpul ăsta. Oare ei nu ştiu că ţie îţi e frică de trenuleţele alea chinuitoare? Că seva ce-ţi trece prin vene nu mai e de mult numită adrenalină? Oare ar putea face pământul să nu se mai învârtă fix pentru acea clipă de care ai nevoie să cobori?

Nu vrei să câștigi războiul ăsta în care eşti scoasă mereu în prima linie. Vrei să îl pierzi, să îţi iei rănile, pansamentele şi leacurile băbeşti şi să pleci, să îi laşi pe alţii să lupte, tu ai făcut-o destul. Vrei să se oprească zgomotele lumii. Vrei să nu te fi crezut niciodată prinţesă. Să te fi trezit la timp, cât să îţi aminteşti că Alice trăia într-o ţară a Minunilor doar într-o amărâtă de carte.
Ai făcut tot ce ai putut ca să uiţi. N-ai uitat. Apoi ai făcut tot ce ai putut ca să ierţi. N-ai iertat. O iei de la capăt în fiecare zi.

Forgive to forget? Forget to forgive? Who knows.
I don't.